În luna mai a anului 1961, Jobn F. Kennedy,  preşedintele SUA, şi-a angajat ţara să facă posibilă aterizarea unui om pe Lună înainte de sfârşitul deceniului. Acest plan ambiţios a fost într-adevăr realizat în data de 20 iulie 1969.    
           În momentul în care preşedintele Kennedy a stabilit acest ţel, el părea imposibil de atins. Era spaţială se afla încă la început – Iuri Gagarin din URSS efectuase primul zbor în spaţiu cu doar o lună în urmă, iar agenţia spaţială a Statelor Unite, NASA (Naţional Aeronautics and Spase Administration, Organizaţia Guvernamentală pentru Cercetări Spaţiale), trimisese recent în spaţiu un american, pe astronautul Alan Shepard. Dar a fi primul pe Lună era o chestiune de mândrie naţională. Uniunea Sovietică întrecuse America cu prima lansare a unui satelit şi primul om în spaţiu şi, în perioada cea mai sumbră a Războiului Rece, Kennedy voia să cucerească Luna pentru America. Decizia sa a declanşat o dezvoltare masivă a programului spaţial al SUA. De fapt, multe invenţii tehnologice s-au născut în urma cercetărilor ţi dezvoltărilor din perioada „Ppoiectului Apollo”. Multe dintre acestea au contribuit la modelarea lumii moderne.
    Fireşte, Luna a fost o ţintă evidentă pentru sonde spaţiale fără echipaj încă de la începutul erei spaţiale, cînd Uniunea Sovietică a lansat Sputnik 1 în octombrie 1957. prima navă spaţială care a ajuns cu adevărat pe Lună a fost nava Luna 2 a URSS, care a trimis la sol primele fotografii înainte de a se strivi de suprafaţa Lunii în 1959. în acelaşi an, Luna 3 a zburat prin spatele Lunii şi a trimis la sol primele fotografii ale feţei învizibile a acestui corp ceresc. URSS conducea evident în cursa spaţială, dar, odată cu impulsul dat de Kennedy, SUA a reuşit curînd să o ajungă din urmă.