Radioastronomia este o ramură a astronomiei . Ea studiază obiectele cereşti cu ajutorul radioundelor emise de acestea . Radioastronomia a luat fiinţă în 1931 când în urma cercetăriilor iniţale  pentru originea diferitior paraziti radio a fost identificata radiaţia radio a Caii Lactee . În 1942 s-a descoperit radiaţia radio a Soarelui , iar în 1946 a fost descoperită prima radiosursă cerească .
  Primii astronomi urmăreau cerul cu ochiul liber . În secolul al XVII-lea au fost inventate instrumentele optice : luneta şi telescopul . Primul care a folosit luneta pentru a observa cerul a fost italianul Galileo Galilei . Primul telescop a fost realizat în 1961 de Isaac Newton . Astăzi , cel mai frecvent aştrii nu sunt observaţi în mod direct .
       Fotografierea stelelor este folosită de la sfarşitul secolului al XIX-lea . Faţă de ochi aceasta are un mare avantaj : o placă sau o peliculă fotografică acumulează puţin câte puţin lumină primită . După mai multe ore de expunere se pot fotografia aştrii mai putin luminoşi . Dar placa sau pelicula degajată nu înregistrează decât o foarte mică parte din lumină degajată . Acesta este motivul pentru care astăzi sunt preferate aparate electronice mult mai sensibile . Imaginea apare pe un ecran în apropierea unui telescop sau la mii de km de acesta .
     Ochiul şi instrumentele optice sunt sensibile la lumină . Însă aştrii emit şi radiaţii invizibile : unde radio , infraroşii , ultraviolete , raze x , raze gama . Aştrii cei mai reci emit îndeosebi radiaţii infraroşii ; cei mai calzi sunt surse puternice de raze x şi ultraviolete . Undele radio sunt captate de la sol cu ajutorul radiotelescoapelor . Celelalte radiaţii sunt mai mult sau mai putin oprite de atmosferă .