„Am hotãrât sã apar în public pe scena
lumii ca martor al adevãrului cinstit“


            Când în primãvara anului 1543, cu puþin înainte de a închide ochii, Nicholaus Copernic publica De revolutionibus orbium caelestium(Despre miºcãrile de revoluþie ale corpurilor cereºti), nu bãnuia probabil cã opera sa va prilejui una din cele mai dramatice bãtãli de idei din câte a cunoscut istoria culturii occidentale. Ceea ce la început pãrea sã fie doar o controversã între câþiva savanþi de cabinet în jurul unei teorii cosmologice în rãspãr cu Biblia, simþul comun ºi tradiþia „ºtinþificã“, avea sã devinã, în mai puþin de un secol, o confruntare ideologicã de mare anvergurã între doctrina dogmaticã a bisericii catolice, flancatã de peripatetism, ºi ºtiinþa modernã nãscândã, ilustratã strãlucit de Galileo Galilei.
          A trebuit ca pe scena lumii ºtiinþifice sã aparã Galileo Galilei, care, abandonând consideraþiile etice ºi metafiziceale unui Giordano Bruno în sprijinul heliocentrismului, sã furnizeze într-un limbaj colorat ºi larg, accesibil publicului, argumente din fizicã, date de observaþie ºi probe experimentale irecuzabile în favoarea teoriei copernicane, pentru ca aceasta sã triumfe.

Download