| Turism |
| Economie |
1. Istoricul apariţiei ANTRECÎn ţara noastră se practica de multă vreme, în mod sporadic şi neoficial, cazarea la localnici a vizitatorilor ocazional ai unei aşezări rurale. Începând din 1967-1968, în mod organizat s-au realizat primele acţiuni turistice în mediul rural pentru grupuri de turişti aflaţi pe litoralul românesc al Mării Negre. Din 1972 Centrul de Cercetări pt. Promovarea Turismului Internaţional, printr-un ordin al Ministerului Turismului, a trecut la identificarea unor localităţi rurale reprezentative pentru satul românesc cu scopul dea fi lansate şi promovate în turism. În urma acestor studii s-a stabilit că pot fi introduse în turismul intern şi internaţional cca.118 localităţi rurale, din Braşov au fost desemnate: Rucăr, Fundata, Şirnea. În 1974 s-a interzis cazarea turiştilor străini în locuinţele particularilor, făcând inaccesibile satele pentru turiştii străini. După 1989 primele gospodării înscrise în turismul rural au fost în zona Moeciu-Bran-Rucăr. Apoi s-au extins gospodăriile înscrise din zonele Bârsei, Dornelor, Maramureş, Munţilor Apuseni, Clujului şi Marginilor Sibiului. 1.1. Organizaţiile de turism şi atribuţiile lor După 1990 măsurile privind constituirea şi întărirea cadrului organizatoric necesar stimulării turismului rural s-au concretizat în constituirea cu sprijinul Ministerului Turistic a ANTREC, avizarea de către Ministerul Turismului a constituirii unor organizaţii neguvernamentale ce au drept scop dezvoltarea acestei forme de turism; înfiinţarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane şi constituirea Federaţiei Române pentru Dezvoltare Montană. |



