Antraxul este o boală infecţioasă acută, determinată de Bacillus anthracis, afectând în mod primar animalele şi îndeosebi ierbivorele, de la care poate fi transmis la om, sub două forme principale: cărbune extern sau cutanat (forma uzuală) şi cărbune intern (pulmonar, digestiv, meningian), de apariţie mai rară .
          Istoric. Boala la animale a fost remarcată de milenii. În secolele trecute au apărut epidemii în mai toate ţările , îndeosebi în unele regiuni al căror sol era intens contaminat cu spori de bacili cărbunoşi („câmpiile blestemate” din Franţa). Maret  (1752) şi Chaussier (1780) au descris cărbunele cutanat la om . Agentul cauzal al cărbunelui este prima bacterie pusă în evidenţă de Pollender (1849) şi apoi de Davaine (1863) . Bacilul cărbunos a fost izolat şi descris de Koch în 1876 . În 1880-1881 , Pasteur a preparat un vaccin cu gernmeni atenuaţi , cu care a vaccinat cu succes animalele expuse la antrax. Între 1895 şi 1906 , a fost introdus în terapeutică serul anticărbunos .