| Referat medicina Sarcina Ectopica |
| Medicina |
|
I. ORGANELE GENITALE FEMININE Organele genitale ale femeii îndeplinesc funcţiunea de reproducere şi sunt următoarele:
Ovarele sunt cele două glande sexuale care produc celulele sexuale feminine – ovulele. Acestea sunt conduse în tubele uterine, unde se produce fertilizarea. Tubele sunt două conducte prin care oul fertilizat este condus în uter, organul principal al gestaţiei. În uter se dezvoltă oul fecundat până la naştere. După uter umează vagina, organul prin care fătul este expulzat la naştere, dar care totodată este şi organul copulaţiei. La intrarea vaginei se găsesc o serie de formţiuni, care împreună formează vulva. Tubele uterine, uterul şi vagina constituie căile genitale. Acestea împreună cu ovarele alcătuiesc organele genitale interne. Formaţiunile vulvei se mai numesc şi organe genitale externe. Ovarele sunt glandele sexuale ale femeii şi determină caracterele sexuale primare. În ovare se produc ovulele. În afară de acest rol, ovarele mai îndeplinesc un important rol de glande endocrine, prin secreţia hormonilor sexuali. Ovarele împreună cu tubele şi ligamentele largi sunt numite de clinicieni anexele uterului. |


