Burrhus Frederich Skinner

Condiţionarea operantă în studiul comportamentului animalelor

Născut la Susquehanna, Pennsylvania în anul 1904 s-a consacrat cercetării şi învăţământului superior. A fost profesor la Universitatea din Minnesota (1937-1945), la Universitatea din Indiana (1945-1948) şi la Universitatea Harward (1948-1957).

A descris una din cele mai influente sisteme pentru studierea procesului învăţării. Este interesat de explicaţiile prin contingenţă―"ce duce la ce"― şi de aceea se ocupa de anticiparea comportamentului mai mult decât de întelegerea lui; rezultă aşadar că sistemul său nu este o teorie în înţelesul strict al cuvântului. În decursul cercetărilor, el a conceput metode extrem de eficiente pentru controlarea comportamentului şi prin urmare el se ocupa de metodele de antrenare. Ideile sale sunt de un interes general pentru cei interesaţi în procesele educaţionale, care au condus şi la metode speciale de instruire, cum ar fi maşinile de învăţat şi învăţarea programată. Totuşi validitatea metodei sale cunoscute sub numele de "condiţionare operantă" reiese cel mai clar din experimentele făcute pe animale. El a pornit de la condiţionarea reflexă a lui Pavlov ―proces de formare a unui nou reflex sau legături temporare prin asocierea repetată a unui stimul necondiţionat (sunetul clopoţelului) cu stimulul indiferent (hrana). Skinner, respectând aceleaşi condiţii, a relevat un nou tip de condiţionare deosebită de cea pavloviană pe care o numeşte "condiţionare operantă". Semnificaţia condiţionarii operante consta în faptul că ea demonstrează un al doilea mod de manevrare a procesului de întărire (de apăsare, tragere, învârtire) şi astfel subiectul obţine recompensa. Este faimoasă "cutia lui Skinner" în care un şobolan primeşte hrana dacă apasă pe o manetă care deschide cutia. În aceste experienţe, animalul trebuie să emită un răspuns corespunzator pentru a produce stimulul de întărire şi astfel să primească hrana. Spre deosebire de procedeul clasic, şobolanul flămând trebuie sa apese pârghia; dacă nu face aşa, mâncarea nu este prezentată. Animalul cerceteaza liber şi în cursul acestei activităţi emite un răspuns care schimbă mediul înconjurător în aşa fel încât şi comportamentul său interior este afectat. Aceste schimbări în mediul inconjurător ar putea fi numite recompense, dar este preferat de obicei termenul de "stimul de întărire". Când astfel de stimuli urmează unui răspuns, ei cresc probabilitatea ca animalul să se comporte din nou în acelaşi fel. Astfel animalul învaţă, iar comportamentul său se modelează în aşa fel încât devine mai eficient în manevrarea mediului. Uneori o parte "irelevantă"  a comportamentului apare înaintea răspunsului care asigură recompensa. În 1948 Skinner denumeşte "comportament superstiţios", deoarece maimuţa se comportă ca şi cum ar fi obligată să facă acest lucru spre a obţine recompensa deşi nu s-a plănuit nici o astfel de alăturare de răspunsuri în prealabil. Analiza experimentală a lui Skinner, a comportării animalelor, a atins un stadiu care permite studierea unor complexe din organismele inferioare, la un nivel superior de rigoare ştiinţifică.