“Omul raţionează astăzi în vis precum raţiona omenirea în stare de veghe acum mai multe mii de ani. Visul ne duce înapoi către stadiile îndepărtate ale civilizaţiei, şi ne oferă un mijloc pentru a le înţelege mai bine”

Nitzsche

Încep acest eseu despre “vis” cu o noţiune care poate părea mai departe de conceptual de vis decât multe altele, dar este primul cuvânt în afară de Freud care îmi vine în minte atunci când mă gândesc la ce înseamnă visul.

Omul utilizează cuvântul scris sau vorbit pentru a transmite mesaje celor din jur. Limbajul său este plin de simboluri, dar el foloseşte, semne sau imagini care nu sunt strict descriptive, precum abrevierile, succesiunile de iniţiale(ONU, UNICEF), nume de medicamente. Toate acestea nu au semnificaţie prin ele însele, însă au căpătat semnificaţie prin folosirea lor generalizată. Acestea nu sunt simboluri ci semne care conduc numai la obiectele cărora le sunt asociate.

Simbolul este un termen, nume sau imagine care, chiar şi atunci când ne sunt familiare în viaţa cotidiană, posedă totuşi implicaţiile care se adaugă la semnificaţia lor convenţională. Simbolul implică un oarecare necunoscut, ascuns pentru noi, un sens în plus faţă de cel evident şi imediat. Cuvintele, imaginile simbolice, au un aspect „inconştient” mai vast, care nu s-a definit niciodată cu precizie şi nici nu a fost explicat până la capăt.

Deoarece o mulţime de lucruri se situează dincolo de limitele înţelegerii umane utilizăm constant termeni simbolici pentru a reprezenta concepte pe care nu putem nici să le definim şi nici să le înţelegem complet. Chiar percepţia realităţii este incompletă, omul nu percepe niciodată totul pentru că simţurile îi limitează percepţia sa  asupra lumii înconjurătoare. Iar atunci când simţurile lui reacţionează la fenomenele reale la senzaţii vizuale sau auditive, sunt transpuse din domeniul realităţii în cel al minţii şi astfel devin realităţi psihice cu o natură incomplet cognoscibilă.