Aglae Tulea „baba absolută, fără cusur în rău”, aşa cum o caracterizează
Weissman, este sora lui moş Costache, soţia lui Simion Tulea şi mamă a trei copii: Olimpia, Aurica şi Titi.

            Odată apărut în scenă, personajul se mişcă într-o liniaritate totală. De la început la sfărşit Aglae stârneşte doar dezgust. Se prezintă cititorului prin intermediul lui Felix, care o observă cu atenţie: „Otilia opri pe Felix în faţa femeii mai mature. Era o doamnă cam de aceeaşi vârstă cu Pascalopol, cu părul negru pieptănat bine într-o coafură japoneză. Faţa era gălbicioasă, gura şi buzele subţiri, acre, nasul încovoiat şi acut, obrajii brăzdaţi de câteva cute mari, acuzând o slăbire bruscă. Ochii erau bulbucaţi ca şi aceia ai bătrânului, cu care semăna puţin, şi avea de altfel aceeaşi mişcare moale a pleoapelor. Era îmbrăcată cu bluză de mătase neagră cu numeroase cerculeţe, strânsă la gât cu o mare agrafă de os şi sugrumată la mijloc cu un cordon de piele în care se vedea prinsă de un lănţişor urechea unui cesuleţ de aur”.

Acelaşi personaj, Otilia face prezentările:

„– E tanti Aglae, sora lui papa, explică Otilia lui Felix, văzându-l cam nedumerit.

– De unde să mă cunoască? întrebă Aglae. Când a murit mă-sa, era numai atât. De atuncea nu l-am mai văzut.”